|
Consiliul Europei - 800 de milioane
de locuitori
(Iulie 2006)
Consiliul Europei
Puncte de reper
Informatii Generale
Un statut fondat pe drepturile
omului 
Orice stat european poate deveni membru al Consiliului Europei cu o conditie: ca el sa accepte principiul suprematiei dreptului si sa garanteze drepturile omului si libertatile fundamentale pentru toate persoanele aflate sub jurisdictia sa..
Obiective 
Consiliul
Europei este o organizatie interguvernamentala ale carei obiective
sunt:
- Protejarea drepturilor omului, a democratiei pluraliste si a suprematiei dreptului;
- Favorizarea constientizarii si incurajarea dezvoltarii identitatii si diversitatii culturale ale Europei;
- Cautarea solutiilor pentru problemele cu care se confrunta societatea europeana: discriminarea minoritatilor, xenofobia, intoleranta, bioetica si clonarea umana, terorismul, traficul de fiinte umane, crima organizata si coruptia, cibercriminalitatea, violenta contra copiilor etc.;
- Dezvoltarea stabilitatii democratice in Europa prin sustinerea reformelor politice, legislative si constitutionale.
47 de state membre 
Creat la 5 mai 1949 de 10 state (Belgia, Danemarca, Franta, Irlanda Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda si Suedia) urmate de Grecia si Turcia in august 1949, Consiliul Europei are astazi 46 de state membre: Islanda si Germania (1950), Austria (1956), Cipru (1961), Elvetia (1963), Malta (1965), Portugalia (1976), Spania (1977), Liechtenstein (1978), San Marino (1988), Finlanda (1989), Ungaria (1990), Polonia (1991), Bulgaria (1992), Estonia, Lituania, Slovenia, Republica Ceha, Slovacia, Romania (1993), Andora (1994), Letonia, Albania, Moldova, Ucraina, “Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei” (1995), Federatia Rusa si Croatia (1996), Georgia (1999) si Armenia si Azerbaidjan (2001), Bosnia si Herzegovina
(2002), Sebia (2003) si Monaco (2004), Muntenegru (2007) Consiliul Europei nu trebuie confundat cu Uniunea Europeana. Cele doua organizatii sunt distincte. Oricum, cele 25 state membre ale Uniunii Europene sunt si membre ale Consiliul Europei.
Tara candidata la aderare
Belarus si-a depus candidatura la 12 martie 1993
Statutul de observator 
Canada, Vatican, Japonia, Statele Unite ale Americii si Mexic se bucura de statutul de observator pe langa organismele interguvernamentale ale Consiliului Europei.
Palatul Europei 
Sediul Consiliului Europei
este Palatul Europei din Strasbourg.
O vocatie pluridimensionala 
Consiliul Europei trateaza toate chestiunile majore cu care se confrunta societatea europeana cu exceptia celor ce privesc apararea. Programul lui cuprinde urmatoarele domenii de activitate: drepturile omului, media, cooperarea juridica, coeziunea sociala, sanatatea educatia, cultura, patrimoniul, sportul, tineretul, democratia locala si cooperarea transfrontaliera, protectia mediului si amenajarea teritoriala.
Un cadru de cooperare 
- Comitetul Ministrilor reprezinta organismul decizional al Consiliului Europei si este compus din ministrii afacerilor externe ai tuturor tarilor membre (sau reprezentantii lor permanenti).
- Adunarea Parlamentara reprezinta organul deliberativ al Organizatiei. Membrii sai sunt desemnati de parlamentele nationale
(318 membri si 318 supleanti).
- Congresul Autoritatilor Locale si Regionale din Europa constituie un organ consultativ care reprezinta autoritatile locale si regionale.
Guvernele, parlamentele nationale si autoritatile locale si regionale sunt, astfel, reprezentate separat.
- Conferinta OING-urilor Consiliului Europei reuneste 400 de ONG-uri internationale avand un statut participativ pe langa Organizatie.
Un Secretar General ales 
Terry Davis (Marea Britanie) a fost ales Secretar General de catre Adunarea Parlamentara in 2004 pentru o perioada de cinci ani. El indruma si coordoneaza activitatile Organizatiei.
Summit-urile ofera noi
impulsuri 
Pentru consolidarea stabilitatii continentului European, in special dupa disparitia regimurilor comuniste, un nou elan a fost dat la cel mai inalt nivel Consiliului Europei prin intermediul Summit-urilor sefilor de stat si de guvern. Trei Summit-uri au avut loc pana in prezent.
La Viena, in 1993, liderii politici ai celor 32 de state care erau atunci membre ale Organizatiei au fixat directia de actiune in vederea extinderii, raspunzand, astfel, noilor provocari ale momentului.
La Strasbourg, in 1997, sefii de stat si de guvern ai celor 40 de state membre au adoptat un plan de actiune bazat pe patru principii fundamentale: democratia si drepturile omului, coeziunea sociala, securitatea cetatenilor si educatia pentru democratie si diversitatea culturala.
Cel de-al treilea Summit s-a tinut in zilele de 16 si 17 mai 2005 la Varsovia (Polonia). Scopul propus a constat in definirea obiectivelor si prioritatilor Consiliului Europei in cadrul noului sau mandat politic, reafirmandu-se totodata valorile si principiile sale guvernamentale, spre a putea raspunde sfidarilor noului secol.
Conferintele ministrilor
specializati 
Consiliului Europei organizeaza periodic conferinte ale ministrilor specializati (ai justitiei, educatiei, familiei, sanatatii, mediului, autoritatilor locale, migratiei, egalitatii intre femei si barbati, muncii, mass media, culturii, sportului, tineretului etc.).
Conferintele analizeaza problemele sectoriale majore si faciliteaza contactele permanente intre ministerele de profil din statele membre. Acestia elaboreaza proiecte de cooperare si propun activitati pentru programul de lucru al Consiliului Europei.
Construind Europa zi de
zi 
Activitatea Consiliului Europei conduce la elaborarea conventiilor si acordurilor europene care constituie apoi baza modificarilor si armonizarii legislative in cadrul diferitelor state membre.Anumite acorduri pot fi, de asemenea, semnate si de state nemembre.
Rezultatele studiilor si activitatilor in diferite domenii de actiune sunt transmise guvernelor pentru ca pe baza acestora sa fie stimulate cooperarea si progresul social in Europa.
Consiliul Europei adopta si acorduri partiale, o forma de cooperare cu “geometrie variabila” care permit unui anumit numar de state sa organizeze activitati specifice, de interes comun, cu acordul celorlalti membri.
O platforma de exprimare
pentru lumea asociativa 
Prin oferirea statutului
consultativ unui numar de peste 400 de organizatii neguvernamentale,
Consiliul Europei dezvolta un veritabil parteneriat cu reprezentantii
societatii civile. El asociaza ONG-urile, ca urmare a diferitelor
moduri de consultare, lucrarilor interguvernamentale si încurajeaza
dialogul între parlamentari si lumea asociativa, prin
intermediul discutiilor si a colocviilor privind problemele
majore ale societatii.
Un personal international 
Aproximativ 1800 de functionari internationali recrutati din statele membre alcatuiesc personalul permanent al Secretariatului Organizatiei, care este condus de Secretarul General.
O finantare europeana 
Consiliul Europei este finantat de guvernele statelor membre ale caror contributii la bugetul Organizatiei sunt calculate proportional cu populatia si bogatia lor. Bugetul ordinar al Consiliului Europei pentru anul 2006 este de 262 milioane euro.
Limbile oficiale 
Limbile oficiale ale Consiliului Europei sunt engleza si franceza. Germana, italiana si rusa sunt utilizate ca limbi de lucru. Numeroase texte sunt publicate si in alte limbi si pot fi accesate pe website-ul: www.coe.int |